Culte
Orașul Seini, împreună cu localitățile aparținătoare are 4 biserici ortodoxe cu 2 capele. În cele din Seini, una are iconostasul din blocuri de piatră albă calcaroasă de 9 m înălțime, constituind o raritate. Cealaltă este din lemn și este construită de meșteri maramureșeni din zona istorică a județului. Biserica romano-catolică din centrul orașului este cea mai veche din urbe, datând din 1421. Biserica greco catolică, împreună cu casa protopopială sunt construcții moderne. Mai sunt 2 biserici reformate, biserici și case de rugăciune ale culturilor adventiste, baptiste, penticostale, „Martorii lui Iehova\" ș.a.
Casa de Cultură
Casa Orășenească de cultură, de 380 de locuri este în curs de reabilitare, având amenajată și o galerie de artă. Ea organizează anual acțiuni de comemorare și aniversare a oamenilor de cultură și nu numai, locali, naționali și mondiali, editează cărți, broșuri, pliante, caiete program ș.a., prezintă serii de poezie, proză, lansări de carte, întâlniri cu oameni de seamă din diferite domenii de activitate.
Urmărește și sprijină activitatea și performanțele membrilor comunității, realizând o permanentă evidențiere a acestora prin media sau festivități de premiere.
În anul 1998 a inițiat „Zilele Orașului Seini\". Din anul 2001 s-au alăturat la această manifestare Primăria Orașului Seini și Consiliul Local, alocând un buget alături de cel al sponsorilor care a putut permite ca în fiecare an seinenii să fie gazdele unor evenimente culturale și artistice de excepție.
În expozițiile de pictură, olărit, design vestimentar, icoane pe sticlă au fost promovați artiștii de origine seineană cum ar fi Dan Vezentan, Bianca Tamaian, Iosif Grabovski, Raluca Mociran, Gheorghe Rusu, Pakey Gyerko Maria alături de pictorii sătmăreni din Asociația Plasticienilor, Nicolae Pop și Maria Maris Dărăban ș.a.
Scriitoarea Elisabeta Kirchmajer Donca, „Cetățean de onoare al orașului Seini\" a lansat la mai multe ediții, chiar și în premieră națională volume de poezie, proză sau traduceri din literatura franceză.
Pe parcursul anilor au fost oaspeții sărbătorii orașului UniK, Gaz pe foc, Semnal M, Anamaria, Sexi, Talisman, De Luxe, Fuego, Ovidiu Komornyk, Iris, Bosquito, Cargo, Dancs Annamari, Cornelia și Lupu Rednic, Nicola, Cortez, Heaven, Krypton, Angela Rusu, Activ, D.J. Project, Angela Similea ș.a.









